invocare

See also: invocaré

Italian

Etymology

From Latin invocāre.

Pronunciation

  • IPA(key): /in.voˈka.re/
  • Rhymes: -are
  • Hyphenation: in‧vo‧cà‧re

Verb

invocàre (first-person singular present invòco, first-person singular past historic invocài, past participle invocàto, auxiliary avére) (transitive)

  1. to invoke
  2. to beg for
  3. to cite (a law, etc.)

Conjugation

Anagrams

Latin

Verb

invocāre

  1. inflection of invocō:
    1. present active infinitive
    2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

    From invoca + -re.

    Noun

    invocare f (plural invocări)

    1. invocation

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative invocare invocarea invocări invocările
    genitive-dative invocări invocării invocări invocărilor
    vocative invocare, invocareo invocărilor

    Spanish

    Verb

    invocare

    1. first/third-person singular future subjunctive of invocar