intentare

See also: intentaré

Italian

Etymology

From Latin intentāre (“to point at”).

Pronunciation

  • IPA(key): /in.tenˈta.re/
  • Rhymes: -are
  • Hyphenation: in‧ten‧tà‧re

Verb

intentàre (first-person singular present intènto or inténto[1], first-person singular past historic intentài, past participle intentàto, auxiliary avére)

  1. (transitive, law) to start or institute proceedings against

Conjugation

References

  1. ^ “intento” in Luciano Canepari, Dizionario di Pronuncia Italiana (DiPI)

Anagrams

Latin

Verb

intentāre

  1. inflection of intentō:
    1. present active infinitive
    2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

    From intenta + -re.

    Noun

    intentare f (plural intentări)

    1. suing

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative intentare intentarea intentări intentările
    genitive-dative intentări intentării intentări intentărilor
    vocative intentare, intentareo intentărilor

    References

    • intentare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN

    Spanish

    Verb

    intentare

    1. first/third-person singular future subjunctive of intentar