frustrare

See also: frustraré

Italian

Etymology

    Learned borrowing from Latin frūstrāre.

    Pronunciation

    • IPA(key): /frusˈtra.re/
    • Rhymes: -are
    • Hyphenation: fru‧strà‧re

    Verb

    frustràre (first-person singular present frùstro, first-person singular past historic frustrài, past participle frustràto, auxiliary avére)

    1. (transitive) to frustrate

    Conjugation

    Derived terms

    Anagrams

    Latin

    Verb

    frūstrāre

    1. inflection of frūstrō:
      1. present active infinitive
      2. second-person singular present passive imperative/indicative

    Romanian

    Etymology

      From frustra + -re.

      Noun

      frustrare f (plural frustrări)

      1. frustration

      Declension

      singular plural
      indefinite definite indefinite definite
      nominative-accusative frustrare frustrarea frustrări frustrările
      genitive-dative frustrări frustrării frustrări frustrărilor
      vocative frustrare, frustrareo frustrărilor

      Spanish

      Verb

      frustrare

      1. first/third-person singular future subjunctive of frustrar