rubricare

See also: rubricaré

Italian

Verb

rubricàre (first-person singular present rubrìco or (proscribed) rùbrico, first-person singular past historic rubricài, past participle rubricàto, auxiliary avére)

  1. (historical) to colour/color, to illuminate (initial letters or titles) in red (in a codex)
  2. to write down (a name, address, telephone number, etc.) in an address book

Conjugation

  • rubricatore
  • rubricazione

Latin

Verb

rubrīcāre

  1. inflection of rubrīcō:
    1. present active infinitive
    2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

    From rubrica + -re.

    Noun

    rubricare f (plural rubricări)

    1. classification

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative rubricare rubricarea rubricări rubricările
    genitive-dative rubricări rubricării rubricări rubricărilor
    vocative rubricare, rubricareo rubricărilor

    References

    • rubricare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN

    Spanish

    Verb

    rubricare

    1. first/third-person singular future subjunctive of rubricar