placare

Italian

Etymology

    Learned borrowing from Latin plācāre.

    Pronunciation

    • IPA(key): /plaˈka.re/
    • Rhymes: -are
    • Hyphenation: pla‧cà‧re

    Verb

    placàre (first-person singular present plàco, first-person singular past historic placài, past participle placàto, auxiliary avére)

    1. (transitive) to appease, calm, calm down, pacify, placate
      Synonyms: calmare, mitigare

    Conjugation

    Derived terms

    Anagrams

    Latin

    Verb

    plācāre

    1. inflection of plācō:
      1. present active infinitive
      2. second-person singular present passive imperative/indicative

    Romanian

    Etymology

      From placa + -re.

      Noun

      placare f (plural placări)

      1. plating

      Declension

      singular plural
      indefinite definite indefinite definite
      nominative-accusative placare placarea placări placările
      genitive-dative placări placării placări placărilor
      vocative placare, placareo placărilor

      Spanish

      Verb

      placare

      1. first/third-person singular future subjunctive of placar