infractor

English

Etymology

Probably from Middle French infracteur, from Late Latin īnfrāctor.[1]

Noun

infractor (plural infractors)

  1. One who infracts or infringes; a violator; a rule breaker.

References

  1. ^ “infractor”, in Merriam-Webster Online, Springfield, Massachusetts: Merriam-Webster, Inc., 1996–present.

Portuguese

Noun

infractor m (plural infractores, feminine infractora, feminine plural infractoras)

  1. pre-reform spelling (used until 1943 in Brazil and 1990 in Portugal) of infrator; still used where the agreement hasn’t come into effect and may occur as a sporadic misspelling

Further reading

Romanian

Etymology

    Borrowed from French infracteur.

    Noun

    infractor m (plural infractori)

    1. felon

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative infractor infractorul infractori infractorii
    genitive-dative infractor infractorului infractori infractorilor
    vocative infractorule infractorilor

    Spanish

    Pronunciation

    • IPA(key): /infɾaɡˈtoɾ/ [ĩɱ.fɾaɣ̞ˈt̪oɾ]
    • Rhymes: -oɾ
    • Syllabification: in‧frac‧tor

    Adjective

    infractor (feminine infractora, masculine plural infractores, feminine plural infractoras)

    1. infracting, offending

    Noun

    infractor m (plural infractores, feminine infractora, feminine plural infractoras)

    1. infractor

    Further reading