implorare

See also: imploraré

Italian

Etymology

    Learned borrowing from Latin implōrāre.

    Pronunciation

    • IPA(key): /im.ploˈra.re/
    • Rhymes: -are
    • Hyphenation: im‧plo‧rà‧re

    Verb

    imploràre (first-person singular present implòro, first-person singular past historic implorài, past participle imploràto, auxiliary avére)

    1. (transitive) to implore, beg, plead
      Synonyms: invocare, supplicare, scongiurare

    Conjugation

    Derived terms

    Anagrams

    Latin

    Verb

    implōrāre

    1. inflection of implōrō:
      1. present active infinitive
      2. second-person singular present passive imperative/indicative

    Romanian

    Etymology

      From implora + -re.

      Noun

      implorare f (plural implorări)

      1. supplication

      Declension

      singular plural
      indefinite definite indefinite definite
      nominative-accusative implorare implorarea implorări implorările
      genitive-dative implorări implorării implorări implorărilor
      vocative implorare, implorareo implorărilor

      Spanish

      Verb

      implorare

      1. first/third-person singular future subjunctive of implorar