coagulare

See also: coagularé

Italian

Etymology

Borrowed from Latin coāgulāre. Compare the doublet cagliare.

Pronunciation

  • IPA(key): /ko.a.ɡuˈla.re/
  • Rhymes: -are
  • Hyphenation: co‧a‧gu‧là‧re

Verb

coagulàre (first-person singular present coàgulo, first-person singular past historic coagulài, past participle coagulàto, auxiliary avére)

  1. (transitive) to clot, to coagulate

Conjugation

Anagrams

Latin

Verb

coāgulāre

  1. inflection of coāgulō:
    1. present active infinitive
    2. second-person singular present passive imperative/indicative

References

  • “coagulare”, in Charlton T. Lewis and Charles Short (1879), A Latin Dictionary, Oxford: Clarendon Press
  • “coagulare”, in Gaffiot, Félix (1934), Dictionnaire illustré latin-français, Hachette.

Romanian

Etymology

    From coagula + -re.

    Noun

    coagulare f (plural coagulări)

    1. coagulation

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative coagulare coagularea coagulări coagulările
    genitive-dative coagulări coagulării coagulări coagulărilor
    vocative coagulare, coagulareo coagulărilor

    Spanish

    Verb

    coagulare

    1. first/third-person singular future subjunctive of coagular