sufet

Middle High German

Pronunciation

  • IPA(key): (before 13th CE) /ˈs̠uːfət/

Verb

sūfet

  1. third-person singular present indicative of sūfen
  2. second-person plural present indicative/subjunctive/imperative of sūfen

Romanian

Etymology

    Borrowed from French suffète.

    Noun

    sufet m (plural sufeți)

    1. suffete

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative sufet sufetul sufeți sufeții
    genitive-dative sufet sufetului sufeți sufeților
    vocative sufetule sufeților

    References

    • sufet in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN