salvator

English

Etymology

Inherited from Middle English salvatour, from Latin salvātor.

Noun

salvator (plural salvators)

  1. (obsolete) A savior.

Latin

Etymology

    From salvō + -tor. Compare Paelignian salauatur (“(a type of) official”).

    Pronunciation

    Noun

    salvātor m (genitive salvātōris, feminine salvātrīx); third declension

    1. saviour

    Declension

    Third-declension noun.

    Descendants

    Borrowings

    Verb

    salvātor

    1. second/third-person singular future passive imperative of salvō

    References

    Middle English

    Noun

    salvator

    1. alternative form of salvatour

    Romanian

    Etymology

      Borrowed from French salvateur. By surface analysis, salva + -tor.

      Adjective

      salvator m or n (feminine singular salvatoare, masculine plural salvatori, feminine/neuter plural salvatoare)

      1. saving; that saves

      Declension

      Declension of salvator
      singular plural
      masculine neuter feminine masculine neuter feminine
      nominative-
      accusative
      indefinite salvator salvatoare salvatori salvatoare
      definite salvatorul salvatoarea salvatorii salvatoarele
      genitive-
      dative
      indefinite salvator salvatoare salvatori salvatoare
      definite salvatorului salvatoarei salvatorilor salvatoarelor