reprobator

English

Noun

reprobator (plural reprobators)

  1. (Scots law, historical) An old form of action to prove a witness to be perjured or biased.

Latin

Verb

reprobātor

  1. second/third-person singular future passive imperative of reprobō

References

  • “reprobator”, in Gaffiot, Félix (1934), Dictionnaire illustré latin-français, Hachette.
  • reprobator in Ramminger, Johann (16 July 2016 (last accessed)), Neulateinische Wortliste: Ein Wörterbuch des Lateinischen von Petrarca bis 1700‎[1], pre-publication website, 2005-2016

Romanian

Etymology

    Borrowed from French réprobateur, from Latin reprobator.

    Adjective

    reprobator m or n (feminine singular reprobatoare, masculine plural reprobatori, feminine/neuter plural reprobatoare)

    1. reproachful

    Declension

    Declension of reprobator
    singular plural
    masculine neuter feminine masculine neuter feminine
    nominative-
    accusative
    indefinite reprobator reprobatoare reprobatori reprobatoare
    definite reprobatorul reprobatoarea reprobatorii reprobatoarele
    genitive-
    dative
    indefinite reprobator reprobatoare reprobatori reprobatoare
    definite reprobatorului reprobatoarei reprobatorilor reprobatoarelor