punctuare

Latin

Verb

pūnctuāre

  1. inflection of pūnctuō:
    1. present active infinitive
    2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

    From punctua + -re.

    Noun

    punctuare f (plural punctuări)

    1. (obsolete) punctuation

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative punctuare punctuarea punctuări punctuările
    genitive-dative punctuări punctuării punctuări punctuărilor
    vocative punctuare, punctuareo punctuărilor

    References

    • punctuare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN