mânc
Romanian
Etymology
Inherited from Latin mancus (“maimed, crippled, defective, imperfect”).
Noun
mânc n (plural mâncuri)
Declension
| singular | plural | |||
|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | |
| nominative-accusative | mânc | mâncul | mâncuri | mâncurile |
| genitive-dative | mânc | mâncului | mâncuri | mâncurilor |
| vocative | mâncule | mâncurilor | ||