explicator

English

Noun

explicator (plural explicators)

  1. One who or that which explicates.

Latin

Etymology

    From explicō (“to unfurl, unfold, arrange”) + -tor (“-or”, agent-noun forming suffix).

    Pronunciation

    Noun

    explicātor m (genitive explicātōris); third declension

    1. an expounder, explainer
      Coordinate term: (female) explicātrīx

    Declension

    Third-declension noun.

    Verb

    explicātor

    1. second/third-person singular future passive imperative of explicō

    References

    • “explicator”, in Charlton T. Lewis and Charles Short (1879), A Latin Dictionary, Oxford: Clarendon Press
    • “explicator”, in Charlton T. Lewis (1891), An Elementary Latin Dictionary, New York: Harper & Brothers
    • “explicator”, in Gaffiot, Félix (1934), Dictionnaire illustré latin-français, Hachette.

    Romanian

    Etymology

      Borrowed from French explicateur, or a learned borrowing from Latin explicator.

      Adjective

      explicator m or n (feminine singular explicatoare, masculine plural explicatori, feminine/neuter plural explicatoare)

      1. explanatory

      Declension

      Declension of explicator
      singular plural
      masculine neuter feminine masculine neuter feminine
      nominative-
      accusative
      indefinite explicator explicatoare explicatori explicatoare
      definite explicatorul explicatoarea explicatorii explicatoarele
      genitive-
      dative
      indefinite explicator explicatoare explicatori explicatoare
      definite explicatorului explicatoarei explicatorilor explicatoarelor