divaga

See also: divagá

Italian

Verb

divaga

  1. inflection of divagare:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative

Portuguese

Verb

divaga

  1. inflection of divagar:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

    Borrowed from French divaguer, from Latin dīvagārī.

    Pronunciation

    • IPA(key): /di.vaˈɡa/
    • Rhymes: -a
    • Hyphenation: di‧va‧ga

    Verb

    a divaga (third-person singular present divaghează, past participle divagat) 1st conjugation

    1. to divagate (stray from a subject)
      Synonym: se abate
      • 1993, Ștefan Munteanu, “Varia”, in Scrisori vieneze [Viennese Letters], Timișoara: Editura de Vest, →ISBN, page 265:
        Am divagat pe o temă pe care trebuia s-o las pe seama filozofilor.
        I divagated upon a theme I should’ve left to the philosophers.

    Conjugation

    References

    Spanish

    Verb

    divaga

    1. inflection of divagar:
      1. third-person singular present indicative
      2. second-person singular imperative