cumulare

Italian

Etymology

    Learned borrowing from Latin cumulāre.

    Pronunciation

    • IPA(key): /ku.muˈla.re/
    • Rhymes: -are
    • Hyphenation: cu‧mu‧là‧re

    Verb

    cumulàre (first-person singular present cùmulo, first-person singular past historic cumulài, past participle cumulàto, auxiliary avére)

    1. (transitive) to accumulate
    2. (transitive) to put together, to add together (revenue, etc.)

    Conjugation

    Anagrams

    Latin

    Verb

    cumulāre

    1. inflection of cumulō:
      1. present active infinitive
      2. second-person singular present passive imperative/indicative

    References

    • “cumulare”, in Charlton T. Lewis and Charles Short (1879), A Latin Dictionary, Oxford: Clarendon Press
    • “cumulare”, in Gaffiot, Félix (1934), Dictionnaire illustré latin-français, Hachette.

    Romanian

    Etymology

      From cumula + -re.

      Noun

      cumulare f (plural cumulări)

      1. cumulation

      Declension

      singular plural
      indefinite definite indefinite definite
      nominative-accusative cumulare cumularea cumulări cumulările
      genitive-dative cumulări cumulării cumulări cumulărilor
      vocative cumulare, cumulareo cumulărilor

      Spanish

      Verb

      cumulare

      1. first/third-person singular future subjunctive of cumular