culminare

See also: culminaré

Italian

Etymology

Borrowed from Medieval Latin culmināre, from Latin culmen.

Pronunciation

  • IPA(key): /kul.miˈna.re/
  • Rhymes: -are
  • Hyphenation: cul‧mi‧nà‧re

Verb

culminàre (first-person singular present cùlmino, first-person singular past historic culminài, past participle culminàto, auxiliary èssere)

  1. (intransitive) to culminate (in)

Conjugation

Anagrams

Romanian

Etymology

    From culmina + -re.

    Noun

    culminare f (plural culminări)

    1. culmination

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative culminare culminarea culminări culminările
    genitive-dative culminări culminării culminări culminărilor
    vocative culminare, culminareo culminărilor

    Spanish

    Verb

    culminare

    1. first/third-person singular future subjunctive of culminar