copulare

See also: copularé

Italian

Etymology

Borrowed from Latin cōpulāre (“to bind or tie together, unite, join, couple”).

Pronunciation

  • IPA(key): /ko.puˈla.re/
  • Rhymes: -are
  • Hyphenation: co‧pu‧là‧re

Verb

copulàre (first-person singular present còpulo, first-person singular past historic copulài, past participle copulàto, auxiliary avére)

  1. (intransitive) to copulate

Conjugation

Anagrams

Latin

Verb

cōpulāre

  1. inflection of cōpulō:
    1. present active infinitive
    2. second-person singular present passive imperative/indicative

Anagrams

  • opercula (“lids, covers, coverings”)

Romanian

Etymology

    From copula + -re.

    Noun

    copulare f (plural copulări)

    1. copulation

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative copulare copularea copulări copulările
    genitive-dative copulări copulării copulări copulărilor
    vocative copulare, copulareo copulărilor

    Spanish

    Verb

    copulare

    1. first/third-person singular future subjunctive of copular