contemplare

See also: contemplaré

Italian

Etymology

    Learned borrowing from Latin contemplāre.

    Pronunciation

    • IPA(key): /kon.temˈpla.re/
    • Rhymes: -are
    • Hyphenation: con‧tem‧plà‧re

    Verb

    contemplàre (first-person singular present contémplo or (traditional) contèmplo[1], first-person singular past historic contemplài, past participle contemplàto, auxiliary avére)

    1. (transitive) to admire, contemplate
    2. (transitive) to contemplate, consider

    Conjugation

    References

    1. ^ “contemplo” in Luciano Canepari, Dizionario di Pronuncia Italiana (DiPI)

    Further reading

    • “contemplare”, in Vocabolario Treccani on line (in Italian), Istituto dell'Enciclopedia Italiana, 2026

    Anagrams

    Latin

    Verb

    contemplāre

    1. inflection of contemplō:
      1. second-person singular present passive indicative/imperative
      2. present active infinitive
    2. second-person singular present active imperative/indicative of contemplor

    Romanian

    Etymology

      From contempla + -re.

      Noun

      contemplare f (plural contemplări)

      1. contemplation

      Declension

      singular plural
      indefinite definite indefinite definite
      nominative-accusative contemplare contemplarea contemplări contemplările
      genitive-dative contemplări contemplării contemplări contemplărilor
      vocative contemplare, contemplareo contemplărilor

      Spanish

      Verb

      contemplare

      1. first/third-person singular future subjunctive of contemplar