congratulare

See also: congratularé

Italian

Etymology

    Learned borrowing from Latin congrātulārī.

    Pronunciation

    • IPA(key): /kon.ɡra.tuˈla.re/
    • Rhymes: -are
    • Hyphenation: con‧gra‧tu‧là‧re

    Verb

    congratulàre (first-person singular present congràtulo, first-person singular past historic congratulài, past participle congratulàto, auxiliary avére)

    1. (intransitive, archaic) to rejoice, to show happiness

    Conjugation

    Derived terms

    Anagrams

    Latin

    Verb

    congrātulāre

    1. second-person singular present active imperative/indicative of congrātulor

    Romanian

    Etymology

      From congratula + -re.

      Noun

      congratulare f (plural congratulări)

      1. congratulation

      Declension

      singular plural
      indefinite definite indefinite definite
      nominative-accusative congratulare congratularea congratulări congratulările
      genitive-dative congratulări congratulării congratulări congratulărilor
      vocative congratulare, congratulareo congratulărilor

      Spanish

      Verb

      congratulare

      1. first/third-person singular future subjunctive of congratular