compulsare

See also: compulsaré

Italian

Etymology

From Late Latin compulsāre (“push with force”), intensitive form of Latin compellere (“to compel, impel”).

Pronunciation

  • IPA(key): /kom.pulˈsa.re/
  • Rhymes: -are
  • Hyphenation: com‧pul‧sà‧re

Verb

compulsàre (first-person singular present compùlso, first-person singular past historic compulsài, past participle compulsàto, auxiliary avére)

  1. (transitive, law, archaic) to summon
  2. (transitive, uncommon) to consult
    Synonym: consultare

Conjugation

Further reading

  • “compulsare”, in Vocabolario Treccani on line (in Italian), Istituto dell'Enciclopedia Italiana, 2026

Anagrams

Romanian

Etymology

    From compulsa + -re.

    Noun

    compulsare f (plural compulsări)

    1. compulsion

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative compulsare compulsarea compulsări compulsările
    genitive-dative compulsări compulsării compulsări compulsărilor
    vocative compulsare, compulsareo compulsărilor

    Spanish

    Verb

    compulsare

    1. first/third-person singular future subjunctive of compulsar