calin

See also: câlin, călin, and Călin

English

Etymology

From French calin, calain, from Portuguese calaim, from Arabic قَلَعِيّ (qalaʕiyy).

Noun

calin (uncountable)

  1. (obsolete) An alloy of lead and tin, from the Far East.

References

Anagrams

Catalan

Verb

calin

  1. inflection of calar:
    1. third-person plural present subjunctive
    2. third-person plural imperative

Mapudungun

Verb

calin (Raguileo spelling)

  1. to greet

Romanian

Etymology

    Borrowed from French câlin.

    Adjective

    calin m or n (feminine singular calină, masculine plural calini, feminine/neuter plural caline)

    1. cuddly

    Declension

    Declension of calin
    singular plural
    masculine neuter feminine masculine neuter feminine
    nominative-
    accusative
    indefinite calin calină calini caline
    definite calinul calina calinii calinele
    genitive-
    dative
    indefinite calin caline calini caline
    definite calinului calinei calinilor calinelor