biju

See also: bijú

English

Etymology

From Hindi बिज्जू (bijjū).

Noun

biju (plural bijus)

  1. (India, archaic) The honey badger.

Czech

Alternative forms

Pronunciation

  • IPA(key): [ˈbɪju]
  • Rhymes: -ɪju
  • Hyphenation: bi‧ju

Verb

biju

  1. first-person singular present indicative of bít

Latvian

Verb

biju

  1. (I) was; first-person singular past indicative of būt

Lower Sorbian

Pronunciation

  • IPA(key): /ˈbʲi.ju/
  • Rhymes: -iju
  • Syllabification: bi‧ju

Verb

biju

  1. first-person singular present of biś
  2. third-person plural present of biś

Synonyms

(first-person singular): bijom

Romanian

Etymology

    Borrowed from French bijoux.

    Noun

    biju n (plural bijuuri)

    1. jewel
      Synonym: bijuterie

    Declension

    singular plural
    indefinite definite indefinite definite
    nominative-accusative biju bijuul bijuuri bijuurile
    genitive-dative biju bijuului bijuuri bijuurilor
    vocative bijuule bijuurilor

    References

    • biju in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN

    Upper Sorbian

    Verb

    biju

    1. first-person singular present of bić